Poetica albastrului eminescian

.

Reflex eminamente romantic, ecou al marilor reverii1, albastrul se impune drept culoare cu vocaţia de a reverbera simbolic valori imagis-tice complexe, conturând pregnant reveria cerului albastru2. Imagine atât de frecventă la poeţii lumii, considerată şi „mit polivalent” [1, p. 180], cerul albastru surprinde, de fapt, prin „raritatea imaginaţiei aeriene” [idem,

p. 168] pe care o comportă. „Filozoful imagi-naţiei” (Martin), Gaston Bachelard încearcă să explice că această „raritate” provine „mai ales, din faptul că albastrul infinit, îndepărtat, imens, chiar şi când este resimţit de un suflet aerian, are nevoie să fie materializat pentru a intra într-o imagine literară. (...) Cerul albas-tru este atât de simplu, încât credem că nu-l putem oniriza fără să-l materializăm” [ibidem,

p. 168].