Obiceiuri românești ce țin de moartea sinucigașilor

Atât în lucrările de specialitate dar și tradițiile românești se menționează
noi suntem administratorii vieților noastre, nu stăpânii ei. Că
Dumnezeu ne dă viața s-o trăim cum știm noi mai bine, dar, că la Judecata
de Apoi, vom da socoteală asupra felului în care ne-am trăit-o.
Menționând cele de mai sus, nu putem să nu ne întrebăm de ce se
sinucid oamenii, de ce iau decizii radicale cu privire la un bun care
nu este în posesia lor decât temporar și cum ar trebui să procedeze
cei apropiați după moartea celor care se sinucid pentru ai ajuta să
se integreze în lumea de dincolo? În asemenea situații, câteodată
Biserica este criticată că nu acordă slujba de înmormântare celui care
și-a luat viața. Pentru a întelege de ce Biserica nu săvârșete slujba
de înmormantare pentru sinucigași în cadrul acestui articol se vor
face câteva precizări referitoare la aceste înmormântâri și totodată se
vor descrie secvențe ale obiceiurilor de înmormântare a sinucigașilor
care se mai practică în prezent în spațiul românesc. Obiectivul cercetării
este de a înţelege mai bine tradițiile și manifestările spirituale
ale omului tradițional referitoare la acest subiect, ale relaţiei lui cu
mediul său într-un moment crucial din viață, analizând diferite rituri,
am putut observa care sunt credințele populare tradiționale legate de
moarte. Putem menționa că încă se întâlnesc caracteristici conservatoare,
localitățile reușind să mai păstreze majoritatea obiceiurile legate
de înmormâmtarea sinucigaților aşa cum erau ele practicate de
strămoşi. Trebuie specificat însă, că în multe localități își pierd treptat
obiceiurile, ca efect al globalizării, astfel încât, consider că este important
surprinderea și înregistrarea acestor obiceiuri și tradiţii înaintea
dispariţiei lor.