ÎNSUȘIREA BUNULUI PIERDUT ÎN VIZIUNEA LEGISLAȚIEI REPUBLICII MOLDOVA: INFRACȚIUNE SAU FAPTĂ LIPSITĂ DE CARACTER PENAL?

În studiul de față se argumentează că fapta nu poate fi calificată ca sustragere dacă, în momentul intrării găsitorului în stăpânire asupra bunului găsit, acesta nu cunoștea că acel bun continuă să se afle în sfera de stăpânire și de disponibilite a persoanei care a pierdut contactul material cu bunul în cauză. Se argumentează că aplicarea răspunderii penale pentru însușirea bunului pierdut reprezintă un exemplu de aplicare a legii penale prin analogie. Pentru a se preveni erorile de ca­lificare și pentru a se exclude confundarea faptei de însușire a bunului pierdut cu faptele săvârșite prin sustragere, autorul identifică diferențele dintre bunurile pierdute și: bunurile abandonate; bunurile ajunse din eroare în posesia făptuitorului; bunurile lăsate fără supraveghere; bunurile uitate. Autorul recomandă completarea alin.(2) și (3) art.516 din Codul civil și completarea Codului contravențional cu art.105¹ „Însușirea bunului pierdut”.