DENUMIRILE PERSOANEI ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ ȘI ÎNRUDIRE. IDENTITATE ȘI ALTERITATE ÎN CIRCUMSTANȚE SOCIOLINGVISTICE ACTUALE

Cercetările actuale examinează identitatea persoanei „individ al speciei umane, om considerat în totalitatea însușirilor fizice și psihice, ființă omenească, ins”, raportând-o la alteritate. Cuvântul „persoană” este un neutralizator de gen, pentru că persoana este femeie „persoană adultă de sex feminin” sau bărbat „persoană adultă de sex masculin”. În viața reală, un individ are trăsături care îi dovedesc, la un moment dat, identitatea. Pe parcursul existenței sale, unele date rămân con­stante, iar altele variază sau pot varia. Realitatea extralingvisică are o anumită organizare, căreia îi corespunde, la nivelul limbii, o organizare macrostructurală (grupuri de concepte) și o organizare microstructurală (grupuri semantice de cuvinte), care se pot clarifica prin analiză lexicografică, analiză semică și analiză contextuală. O prezentare a termenilor care definesc persoana are în vedere următorii factori: vârsta, înrudirea (familia), orientarea sexuală, raportarea la co­mu­nitate (aparte­nența etnică, lingvistică, confesională, locală, zodiacală), ocupația (profesia) și angajarea civică. Urmărim structurile de­nominative în funcție de primii doi factori. Pe baza cercetării vorbirii cotidiene și a discursului mediatic actual, arătăm denu­­mi­rile persoanei în funcție de vârstă și sex, urmărind copilăria, adolescența, maturitatea, bătrânețea (câmpuri lexicale, sen­suri denotative și conotative).

Actualizăm terminologia înrudirii accentuând dimensiunea „gen”. Reexaminăm terminologia rudeniei naturale (de sânge) directe și colaterale, precum și a rudeniei sociale.

Evidențiem procesul de metaforizare a termenilor, care a condus la sensul figurat al acestora. Arătăm, prin exemple în contexe, că acest proces continuă, dovedind resursele de expresivitate ale limbii române și creativitatea vorbitorilor ei.