Hotărând echitabil. Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

Una din cele mai des întâlnite probleme în domeniul dreptului este aceea că, atunci când se pune în discuție aplicarea unei legi in concreto, sub aspect juridic și nu gramatical sau semantic, părțile prin avocații lor sau judecătorii, adaugă condiții proprii la lege, care sunt sau nu acceptate de ceilalți participanți. Fiecare face aceasta, nu neapărat în mod culpabil, ci mai cu seamă pentru ca legea să-și atingă scopul pe care el interpretul îl percepe conform convingerilor sale. Dacă legea nu distinge, adică nu se referă la desfășurarea faptică concretă a speției aflate în lucru, lămurirea înțelesului legii se face prin interpretarea și prin extragere din principiile generale, în urma desfășurării procedurii - versus.

Numai o desfășurare procedurală corectă, în care actorii juridici își urmăresc reciproc expunerile, care sunt conforme și în care se respectă obligativitatea precedentului judiciar, poate stabili asupra cazului concret în limitele trasate legal de autoritate prin textul normativ.

Atunci, ”Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” poate deveni ”Ubi lex non distinguit - nec personalem distinguere debemus - sed communi in procedure” (unde legea nu distinge, nici personal nu trebuie să distingem, ci împreună în procedură).