Alexandru Marghiloman – model de sacrificiu politic asumat

Cel mai de seamă om politic buzoian de la cumpăna veacurilor XIX–XX a fost Alexandru Marghiloman. La Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 21 iulie 1914, convocat de către bătrânul rege Carol I pentru a
decide soarta țării, în acele momente de cumpănă de la începutul războiului, Marghiloman propune soluția ,,expectativei armate”, adică a unei neutralități ce părea binevoitoare Puterilor Centrale. Momentul de vârf al carierei
sale politice îl atinge Alexandru Marghiloman în perioada 5 martie – 24 octombrie 1918, când, pe de o parte, gestionează cu mult patriotism unirea Basarabiei cu Țara Mamă, pe 27 martie/9 aprilie, iar pe de altă parte, își asumă
jertfa salvării statului și a dinastiei prin semnarea unei ,,păci punice” cu Tripla Alianță, pe 24 aprilie/7 mai. Tratativele Păcii de la București au vizat nu numai raptul teritorial al Dobrogei, dorit de bulgari, și cel privind crestele
montane, dorit de austro-ungari, ci îndeosebi menținerea administrației militare în vederea exploatării până la
epuizare a teritoriului de sub ocupația Puterilor Centrale. Deși acuzat de colaboraționism cu ocupantul german
de către opozanții săi politici, dornici să acapareze gloria făuririi României Mari, justificarea lui Marghiloman e
magistrală: ,,România mare nu s-a făcut nici după concepțiile d-voastră politice, nici după planurile noastre să știți
că România a ieșit din instinctul tuturor românilor, nu din calculele făurite de alții!”