De 150.000 de cetăție ne-a iasului, ca am 35-40.000 erau evrei.
Declaserea arăzboiului în Iunii 1941 a fost pretextul pentru escalatarea atitudinii statului român făță de populația irească.
Oamenii se întorceau de la depost, la caselevă. În acest timp, am început n-asacru.
Aiași, în Iunii 1941, 15.000 de oameni, bărbati, femeii, copii, vătrâni, a fost duciși pe tralierele cu patru puști cu pâțire.
În felul cum ne-o scoți și cum ne-o încolonat, nu e a nici o speranță greu să ne mai vedeam cumva.
S-a intrat în curta aia la chestiura de poliție, rinte oameni nu puteți să răsufle.
A început să răpăie mitralierele.
Străgea de peștia tot.
Miei care au scăbat, au făcut încărcat cât de 820, 850 bămări cu învâinte, fără aer, fără apă, fără flană.
Rau în trei care am mers de dimineață de noapte aceea, 8 zile și 8 noapte.
Am luat cadarile și le-am pus așa unul piste altul și am făcut bânci în jubul bagonului mântel și noi ne-am așezat prin cadarile.
Am intrat în bagon 137 și am rămas, când am coborat, 8.
Oamenii stii repetele de poliții în valtoacele, din căcalea ferată, și așa este peresetea.
Pe noi ne-a portat, pe această distanță, cu intenția clară de a fi exterminat.
Prin asfixiere.
Numând o grom această acțiune, îndrumăm oamenii să creadă că motivele și actanții sunt diferite decât cele adevărat.
11.000 de vietți pierdute în 29.1.1941,
zi care a rămas în mămării oameni, lor sunt numele de dominicație.
Noi n-am avut nici o vina altă, decât de a ne filans câte ai vrei.
Unde sunt parinții, unde sunt oameni și matosile, unde sunt prietenii și unde sunt cei, 500 de coreciți de școal ai mei,
între care literalmente eu sunt singurul supravetuitor.
Vilovatii nu sunt decât zeloșii și guvernare antonesceană.
Noi, supravetuitori acelui capitol antonecat, avem datoria să vorbim.
Se nu ascunde nimic să tăcem și spunem adevărul. Dacă noi nu o vom face acum când trebuie, impurend va începe să vorbească istoria.
