Călugării
Ai sentimentul că descoperă așa un călugăr sau un artist din acesta,
uitat undeva pe un alt rând, pe o altă planetă,
nu comunică decât foarte rar
așa atunci când comunică cu tot subletul,
decât e un om special, un artist special
și cred eu că în cinema s-a pus amprenta.
Aici suntem în locul unde am construit ultimul decor,
o casă pentru filmul dincolo de calea ferată.
Și nu mai e nimic.
Mi s-a întâmplat să rebot locuri unde am avut decoruri importante
și am găsit locul gol, pustiu.
Dar în clipa în care ai construit ceva, înseamnă mult enorm.
Și nu e de ajuns parcă, faptul că rămâne pe cram.
Lucram la filmul Elisabetei Bostan Saltimbanci.
Era din serie Afram Mursu Polar.
Și m-au înățat că trebuie să merg în alt film, Burjant.
Eu nevoie de un asistenci scenograf.
Și a doua zi m-a îndus la filmare, era pe Bel Uranus.
Deja se demolase mare parte din Cartier.
Pe Maidanoala era trăsurat personaje din film.
Fung mult operatorul sus pămacara, pintilie cu portavoce.
Asta și apare în film, în finalul.
El care de ultimile indicație.
Și el a vrut să fie filmat finalul pe locul unde se știa că va fi casa Poporului.
Asta a fost și de-acolo să vezi Bucureștiul.
A fost fascinat.
Eu atunci am început să aflu cine e de fapt pintilie.
Știi ce mea de ce spun asta?
L-am întreat toată, când eram asistant de ce trea clopotele,
îi agasam, dar aia nu se vede, aia nu strică, aia nu știi ce.
Orice detaliu, dacă e în cadru, el funcționează.
Chiar dacă spectatorul nu-l vede să îți lărate cu degetul.
El simte.
Deci fiat în la toate detaliile pe care le puim decor.
Când am început lucruri la decor, la casa lui Mărămete,
am apucat zile ieri oameni în hârst atunci,
țăran din sat, din talpă.
Și mi-a plăcut că în primele zile cazva citisără,
cartea ceilalți nu. După săptămână, toți au citit cartea
și în fiecare zi aveam discuție pătema romanului, întâmplori.
Și aduceam minte povestirile bătrânilor din sat despre perioada aia.
Plus că a fost ceva surprinzător în același sat, talpă.
Am ales locul unde am construit fiereria lui Iocan,
la marginea satului spre lana de Porump.
Și după aceea am aflat că locul era numit de localnici,
până anul lui Mărămete.
A fost așa făsă fie.
Aveam de făcut birouă primarului,
în secvența în care se duce Mărămete să-i ceară în primul bani.
Mără primarul să facă că nu înțelege
și în orice birouă de primar trebuie să existe pe perete tablui urege lui.
Asta era epoca. Și am fost tablui urege lui.
Și mi s-a spus să îl au nu.
Și am spus bun, dar s-a aputat după cineva care va vedea filmul să spună,
dar n-ați respectat istoria unde-i regele.
Bine, mi s-a spus bun, poți să-l luați, dar nu să-l vedem.
Și știți ce am făcut?
Am găsit mai multe portrute ale rege lui.
Mai mici, mai manișoare și l-am pus peste totul mirou.
Și câteva o glins.
Deci nu aveai loc să unde-i stașesc, fără să nu-l vezi, măcar.
Filmam la Fieraria lui Iocan.
Și este un moment acolo descris de Marin Preda,
în care unul dintre prietenilui moromete,
în timp ce moromete ține discurs după ce cităște ziarul,
omul acesta îi face din pământ, îi modelează chipului moromete.
Și lucrul ăsta nu era prevăzut.
Și cu o zi înainte, stăregulea mi-a zis, văzi, că mâine aș vrea să jucăm momentul ăsta.
Peste noapte și unde era mânsat-o la izolat, nu aveam de unde să i-au lut.
Și l-am făcut din pământ, pur și simplu.
Oricum, lipiți să-mi pământ ca la țară, pe reții, cu bălegar, paie.
Și i-am făcut chipului moromete,
care a fost, după ce a pus la foale, la înjar, ars.
Și chiar uite și despre asta, mă gândesc unde fie acum el, portretul.
Când am firmat secvența cu batoza, cu locomobilă, am văzut oameni bătrân care plângeau.
Ei trăi să rog vremul la la, despre care noi vorbăm în fiei.
M-am întâlnit cu Daniel Răduță la filmul meu de debut Rămânerea.
Sau, mai bine, zis în varianta ingleză,
in my God, uitați de Dumnezeu și, în filmirea cu el,
mi-a relevat, brusc, un artist foarte special.
Nu aș putea să spui că Daniel Răduță este pictor de costume,
sau pictor scenograf, sau desenator, sau pictor, sau fotograf.
E toate la un loc.
Maniera în care a conceput decorurile la acest film.
Patina, care a dat-o în zona de costum și de decor pentru formula de imagine.
Și mai ales talentul lui extraordinar în a desena și a pictat portrete și personaje.
M-a făcut să descoper că Universul Scenografiei în cinemau românesc este foarte interesant,
de multe ori foarte expresiv și că este un domeniu care une ori poate să fie într-un film,
un film de epocă sau un film de stare esențial.
La fiecare film a făcut mare plăcere, ca la final să faca două schițele mele de decor.
Acum deoparte îmi pare rău că nu le mai am și nu mai am nici fotografii.
Și asta e un lucru pe care mă rog, nu le regret, că am lăsat în fiecare loc ceva.
N-am lăsat doar pe ecran, să zic așa.
Și câteceva oamenilor care au fost alături.
Încerc să le refac pare ciudat.
Încerc să le refac starea de atunci de sănund.
