A scunsă printre delurile din Sălaj, în inima Transilvaniei, localitatea Cehei numără astăzi puțin peste o mie de locuitori.
Aici, în urmă cu 100 de ani, a început povestea Bisericii Baptiste din Cehei, o comunitate care a învățat să lupte, să creată și să-și împartă credința cu alții.
Plantarea Bisericii a început în anul 1912, în pragul primului război mondial, în acea vreme Transilvaniea se bucura de libertat religioasă.
Misionarii baptiște au pornit din sala Onda și Kurtici și s-au răspândit tărptat în tot ardealul. Acestea practicau diverse meserii care le deschideau oportunități, de aș împărtă și credința cu localnicii.
În primăvara anului 1912, ajunge în Cehei un misionar din Arat, Dumitru Truța, acesta prezintă Evangelia localnicilor care se întâlneau în casă lui Pop Mihai, o casă situată alături de locație actuală a Bisericii.
Un alt predicat ormisionar, menționat în primele relatări, a fost Mihai Vikaș, din husasăul de tinc a județul bihor. Acesta era un pastor regional care a plantat și consolidat mai multe biserici din bihor și sălaj.
Interesul pentru Evangelie se manifesta în mai multe sate din apropiera. Același Dumitru Truța contribuise în anii de dinainte la plantarea bisericilor baptiște din satele Pericei și Siciu.
În 1913 apar și în Cehei primele roade, două femei, Parasca Ciulic și Teodora Pop, urmate apoi un an mai târziu de alte 8 persoană. Biserica din Cehei începe în 1915 cu 35 de membri.
Dar cum erau acest pionierea credinței? Relatările rămase din acea vreme îi descriu plinte entuzias, de bucurie. Mesajul predicat de primi evangeliști era simplu și clar. Mântuirea prin credința în Christos, nu prin meritul faptelor bune sau prin pomenele făcute de rud de după moarte, o etică biblică exprimată prin trăirea în curăție și adevăr.
Oamenii erau îndemnați să renunțe la minciună și la furt, la violență în familie, la în jurături, la excesul de alcool și la fumat. În același timp se cultiva o viață comunitară foarte strânsă.
Oamenii vegeau unia supraaltor acasă rămână cu toții credincioși învățături Bibliei. Credința era convingătoare prin însăși condinutul ei.
Oamenii nu numai că erau gata să urmeze această nouă cale, dar erau dispuși și să sufere pentru ea.
Primii baptiști din Cehei au fost oameni tinări între 15 și 37 de ani.
M-am gândit mult la prima generație de convertiți din Cehei și mi-am dat seama că au fost niște oameni absolut fantastici.
Practic oameni îște am ceput să citească Biblia și citindo s-au dezvoltat ca oamenii responsabili.
Să nu ne imagineam că Ceheiu din vremea aceea era asunător cu cel de acum. În multe privințe Ceheiu-l era în secul 19.
Oamenii îștia, citind scriptura, a învățat cum să devină oameni ai secului 20.
Au găsit și în același timp au creat în Biserică Baptistă un spațiu autentic de comuniune.
Aici îi îndrumau pe alții sau erau îndrumati, petreceau timp oameni în care aveau în credere și pe care îi numeau frați și surori.
Botezurile se oficeau în răuri în aer liber.
Marmul timp de oameni se adunau la aceste slușbe pentru că tângeau după o viață spirituală autentică.
Cu aceste ocazie era predicată Evangelia cu putere, astfel încât mulți oameni își dedicau viețile lui Christos.
În 1918 urmează o perioadă de restricționare a libertății religioase.
Baptiști erau considerați oamenii în țare și erau urmăriți.
De asemenea se restrânce și libertatea de întrunire, persecuția venea din două părți, autoritățile statului și preoții.
În ce Hei credincioșii convertiți erau ex-comunicazi în Biserica greco-catolică și balgiocoriți,
mărturile transmise peste generații, povestesc despre oameni care erau blestemați și scuipați ritualic pe obraz de către preot.
În timpul guvernărilor interbelice au fost mai multe valuri de prigoană care s-au abătut asupra baptiștilor din toată țara.
În anul 1938, întrunirile Bisericii au fost suspendate de autorități pentru o perioadă de trei luni,
timp în care, așa după cum a rămas evenimentul în memoria colectivă, Ușa Bisericii a fost închisă cu un lacăt.
Pentru a evita conviscarea instrumentelorul de fanfară, frațile au ascuns sub fân în șură, la Traian Pop.
În acest timp de prigoană credincioșii continua să se adune în ascuns la rugăciune și ascultarea cuvântului pe la casele fraților.
De la primele întrunir și până în 1933, locul de adunare al fraților se perindă prin trei case diferite.
Casele însă devin perânt neâncăpătoare, așa că Biserică se roagă pentru un prilej de a cumpăra un loc de închinare.
Ocazia să iveste în 1933, atunci când învățătorul din sat, Ioan Oigar, își vinde ca asta situată pe locul actualului locaș de închinăciune.
Propietatea a fost cumpărată pe numele a trei frați din Biserică.
O donație substanțială din partea familiei Molnar, Vasilă și Maria veniți din Shumal, a făcut posibilă transacția.
Aceștia vor fi luati în grijă de frații din Biserică și vor locui încăsuța mică, până la plecarea lor în veșnicie.
Astfel că, în 5 iulie 1933, Biserica se întrunește pentru prima dată în noua locație.
De la un ființară, timp de 7 ani, Biserica nu mai crește numeric.
A fost momente grele pentru prima generație.
Din 1923 însă, Biserica începe să crească din nou, așa că, până la finalul celui de al doilea război mondial, se botează alte 76 de persoane.
În această perioadă are loc consolidarea tinărei Biserici din Cehei.
Să ridică oameni cu daruri spirituale puse în slușba Bisericii. În anul 1928 se învințează o fanfară.
Acest primi fanfariști conduși inițial de Ioan Rad nu cunoșteau note, dar au avut o râvna așa de mare, cât au învățat să cântă în armonie după ureche.
Mai târziu, acestea sunt învățat să cântă după note, decâtre Ioan Huci, un om cu o experiență în muzica militară.
Fanfară a fost un bun mijloc de misiune în meleagurile învecinate ale sălajului, bihorului și clujului.
În 1933 se pun bazele primei formații coralea Biserici care cânda pe două voci.
Primul dirișor a fost Ioan Terpe, un localnic cu talent, iar mai apoi, corul propriu zis pe patru voci a fost învățat și conduz de fratele Balk.
Alături de Mihai Vicaș și Dumitru Truța, care au vesit de vanghelia pentru prima dată în Cehei, au urmat alti pastor regionali, misiunari și predicatori care au slujit Biserica în primi 25 de ani.
Primul pastor regional a fost Gheorghe Mastan din Jacques, urmat mai apoi de Ioan Bălănean din Jibou.
Ca Bătrâni, când eram copil, ca Bătrâni Biserici, era Releștefan, care au fost și responsabil ani de zile cu mai târziu, au fost văzitor pe Fainat Theodor.
A fost Pașca Lază, care era velit din Sicii, căsătorit în Cehei, și am mai avut un bătrân al Biserici, boșca grivole.
Păsta era un model de om, care l-am apreciat și erau văzut în Biserică bine, cu toate că era analfabet, nu știe să citească, nu-i să scrie nimic.
Omvățea să citească în Biblie din Matei, unde era scristat el nostru, a la rostiut pe de rost și zicând la acolo, urmarit cu vintele.
Un alt missionar dedicat al Bisericii a fost Mihail Lazoc, mărturia îndoarcerii lui la Domnul este emoționantă.
Când a primit evanghelia, a vrut atât de mulță se boteze, încât, cu toate că era iarnă, iar răul crazna era înghețat, a făcut o copt că îngheața răului și a fost botezat în februarie 1926.
În anul 1939, începe cel de-al doilea război mondial.
Mulți dintre bărbații tinere Bisericii au fost incorporați și triniși, fie pe front, în armata Maghiară, fie în lagere de muncă pentru a sprijini efortul de război.
Acolo, pe front, frații au trăit literalmente versetul 7 din psalmul 91, o mie să cadă alături de tine și 10.000 a dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
Au trecut 4 ani și jumătate, cât în 3 ani am stat la Regiment, un an am stat pe front.
Și domnul așa au fost de bun că mâna îl uita, aici au fost, nu s-a făcut așa, așa o sta.
Hai n-am n-o popușcată, eu n-am căzut, dar am văzut și din coate, și din coate, și am ajuns aici înapoi în Ukraina.
Ungaria era mai permisivă în privința drepturilor religioase și astfel urmează o perioadă de înflorire și creștere spirituală pentru lucrarea din CEHEI. Între anii 1940 și 1943 au loc în fiecare an unul sau mai multe botezuri în care peste 20 de persoane se alătura bisericii.
În primie an, după război, credincioșii baptiși se bucură de mai multă libertate după înlăturarea legislației legionare, care le interzicea activitatea.
Cultul baptist este repus în drepturi. În CEHEI au loc chiar botezuri publice la rău ca în vremurile de libertate de dinainte.
Treptat însă a devenit clar că legislația aceasta era o mască, purtată de autorități, în fața Occidentului, în timp ce interesul lor era acela de a descuraja și era adicat treptat credința baptistă.
Un martir al bisericii din CEHEI, căzut victimă a acțiunilor represive ale securității, a fost Ștefan Redeș-senior, conducătorul adunări și unul dintre lucrătorii locali ordinați.
La începutul anului 1949, autoritățile îi cer să suspende servicile de închinare ale bisericii, pentru că nu respectă ordinul, este arrestat de securitate și reținut pentru trei zile, timp în care este bătut crunt.
După 6 luni, acesta moara, la vârsta de 66 de ani, tot în această perioadă, la începutul anilor 1950, se produce un alt abus.
A venit la noi un frate, fratele Hera de la Hunedoara, a predicat Ivangelia câteva să eri la rând și oamenii din sat care erau agenții securității,
l-au luat într-o seară din pat de unde dormea și l-au dus pe un gernă prasnic din luna anuare, suspedial, deasupra bisericii baptiste, și l-au ținut acolo în pyjama vreo două ore.
De acolo l-au luat și l-au dus la securitate și mi-au duc aminte că un ung de al meu și cu tata s-au dus dimineața la securitate și unciul meu fiind un om de curaj, Radu Gavril,
își spui Ziosiv, tu stai afară, dacă nu ești într-o jumă de oră, intri, dacă ești, înseamnă că am scăpat, dacă nu ești, intri și ori murim, ori suntem liberi.
Și domnul lucrat, unciul meu l-o scos pe fratele Hera din sediu securității, l-o pus pe tren, s-o dus cu dumia lui până în jibou ca să prezint eu garanție că cineva nu le ia din Sarmășag și în jibou după ce s-o urca pe trenul de deși bucurești,
dumia lui e o venit pe jos acasă. Între toate necazurile și greutățele a fost o scăpare că am avut un membru a Bisericii care a fost primar, o chemara de Ioană.
Și el a informat conducerea Bisericii și comitie cu când ne-au controle asupra Bisericii sau persecuții care era aplicate Bisericii.
În acest context, în urmă cu 60 de ani, Biserica ia hotărărea de a construi actuala clădire pe locul ca să-i cumpărate.
Nu s-a cerut și nici nu s-a primit vreo aprobare sau autorizație de construcție.
Unii membri din Biserică, printre care și traian pop, au anticipat că vor urma perioadă de restricții mai mari, când nu se va mai permite construirea de lăcașe de închinare, lucru care s-a și adeverit.
Saluat hotărărea de a profita de această oportunitate și de a construi clădirea.
Credincioși a început prin aș pregăti din timp materialele de construcție.
Piatra era disponibilă local și a fost extrază în cantitate mare de frați sub conducerea lui Ioan Deac.
S-a format o echipă de zidare odus de în simileu și o venit și o făcut asta clădire.
Bun înțeles, Piatra fost extrază de acide în sus, de la, zice atunci, pe vremea cei tolea, acum astăzi Popovici.
Și dincolo era una doca. Acum îl scăs în care era în care s-o scos Piatra.
Și unitatea ce au fost între în frațietate au fost mari pe vremurile ale.
Început construcția cu piatra scosă de un chiumeu, până la geamul ei din piatră.
Fartea de sus e de caramidă arsă. S-a ocupat Pop III, băiatului Matușatodora.
O adus niște țigani din Şermașac și o făcut caramisi.
Au rămas multe relatări despre entuziasmul, mobilizarea și unitatea cu care frații și surorile au lucrat la construcția bisericii.
În nou aprilie s-a demolat vechiul locaj de închinare, iar peste 3 zile, pe 12 aprilie, s-a început executarea noii construcții.
Construcția s-a ridicat în doar 31 de zile.
Pe lângă mește rizidare angajați au fost frații și surorile din biserică care au ajutat, au sprijinit în toate modurile posibile terminarea cât mai rapidă a construcției.
Pentru că erau fonduri reduse, credincioși au pus mână de la mână și au adunat găini din curte și oă, ca să potă cumpăra tabla pentru a coperiși.
În scurt timp s-au reluat servicile bisericești în noua clădire încă nefinisată.
Între anii 1945 și 1954, 41 de persoane s-au alăturat bisericii.
În cursul anului 1955, Andrei Bulzan, un tânăr absolvent de seminar, a fost ales că pastor.
Era pentru prima dată când biserica avea un păstor care să locuiescă aici.
Unitatea spirituală a bisericii și slujirea nouului pastor fac ca roadele să nu se lasă așteptate.
Eu m-am născut exact când biserica din Cehei împlinea 50 de ani,
deci undeva la mijlocul existenței ei, și îmi voi amintind o deauna cu mare plăcere de oameni din biserică.
Mulți din ei au contribuit și la formarea mea.
Eau oameni obișnuiti, dar uneori capabili de lucruri extraordinari.
Încă 40 de persoane s-au alăturat bisericii.
Până în anul 1972 a fost o perioadă în care autoritățile comuniste au acționat intens la nivel național pentru a distruge credința.
Nu se mai permitea oficirea botezurilor în air liber.
Pentru candidații de botez, trebuia să există o aprobară nominală de către împutărnicitul sau inspectorul cultelor.
Se cereau declarații din partea părinților că sunt de acord cu botezul fiului sau ficei lor,
și că în momentul naștării acestuia ei aparțineau de cultul baptist. Chiar și cei aprobați nu se puteau boteza în CEHEI,
pentru că biserica nu avea baptistier, iar botezurile în air liber erau interzise.
În aceste condiții, mai mulți doritori din CEHEI au fost botezați clandestini noaptea la Răul Crasna,
decâtre Andrei Buzan, însuțit de unor sau de doi frați de încredere.
Era un risc mare atât pentru biserică, dar și pentru cei care se botezau.
În anul 1968 se construiește un baptistier.
După insistențe și intervenții, împuternicitul cultelor aproba primul botez oficial, după zece ani de interdicții.
În următorii ani au loc botezul cu un număr mare de candidați din CEHEI, dar și din biserici din Sălaj.
În ciudare strictilor, aproximativ 85 de persoane s-au alăturat biserici din 1955 până în 1972.
În longa serie, ași canelor provocată de guvernul comunist credincioșilor baptist,
se înscrie un incident pe trecut cu ocazia în mormântării lui Florian Cheregi.
În anul 1972 am venit cu fanfarul la o mormântare la fratele Cheregi Florian,
și când am trecut podul de moară, cum se spune la noi, era în construcție,
ne-a oprit primul secretar din vreme aceea și un ofițer de miliție, ne-a luat blocurile, m-au arrestat și m-au dus la securitate.
N-am intrat înăuntru, dar ușa era întredeschisă, când ofițerul superior de securitate l-a întrebat pe sectoristul din sat, pe un locotenent, l-a întrebat,
cum ai putut să-i arrestese, pe ce zi e hoviști.
A scos un dosar din Doulap, s-a uitat în dosar și ea făcut o morală pe care n-aș fi vrut să o ud.
Ea dat ori din imediat să aduc instrumentele la fratele Păstor Bulzan, Andrei Acasă.
M-am gădit atunci, uite, ce poate să facă diavolul?
Să distrugă o lucrărea domnului și să domnul nu-și lasă lucrarea.
Și m-am convins atunci că în orice încercare ar fi domnul nu-și lasă lucrărea.
Acest deveniment a deschis în Săușa pentru o bună colaborare între fanfara bisericii și fanfara gărzilor patriotice din Şimleu Silvaniei.
De atunci fanfara a participat la toate para de leorganizate de ziua națională, dar a putut să cânte în public ori decât ori adorit.
În anii următori fanfara a făcut mai multe ieșiri misionare în alte biserici din Sălaș, fără că a vrut dată să mai fie restricționată de autorități.
În 1946 corul mixt și fanfara bisericii au fost conduse pentru o perioadă lungă de timp de Ștefan Rădeși Junior.
Din 1962 are locul schimbare de generații la nivelul conducerei formaților muzicale ale bisericii.
Ștefan Rădeși îl implică treptat pe Ioan Ghepop la conducerea fanfarei.
Mai apoi, începând cu 1969, Ioan Ghepop răia în întregime conducerea muzicală.
În 1969 se înfințează oricea de mandoline și chitare, învățată prima dată de Vasile Păștean, un pastor din județul Arad.
Trătat în coptații în conducerea muzicală Tiberiu Faina la corul mixt, iar mai apoi Ioan Chereji, până la plecarea din Cehei.
După anul 1972, situația libertății religioase din România se schimbă înbine ca urmare a memorilor pe care Joseph Tsong,
și mai apoi un grup de 50 de păstoi, le scriu președinte lui țării.
Un val de schimbare și de treziile spirituale străbate întreaga țară se produc convertirii număr foarte mare la uradia.
Este eliminată reglementarea servicilor religioase, deci credincioșii se pot întruni și dominica seara și în alte seri de peste săptămână.
Diserica din Cehei începe în această perioadă să organizeze servicii și săptămân de evangelizare ce puținodată pe an.
O serie de vorbitori din un radiacluș timișoara sunt invitați la aceste evangelizări printre aceștia, numărându-se și Liviu Ollach și mai târziu, Joseph Tsong.
Asfel că în 1975 au loc două botezuri.
În anul 1973 se finalizează partea exteriora clădirii biserici și de această dată credincioșii din Cehei se mobilizează exemplar, asigurând atât mână de lucru cât și hrană pentru constructori.
Din 1975, timp de aproape 9 ani până în 1983, biserica din Cehei este păstorită de Vasile Sidia din Clujnapoca.
În acest interval au loc mai multe botezuri, astfel că numărul credincioșilor din Cehei mai crește cu 48 de membri.
Pentru a restrânge cât mai mult influența creștină, autoritățile comuniste pedepseau aspruproducerea și distribuirea de literatură religioasă,
și pentru baptiști din Cehei, singura literatură creștină disponibilă, erau cărțile și broșurile introduce clan de sin în țară și distribuită ulterior printre țelele de încredere.
Nu odată Dumnezeu i-a păzit pe cei implicații în astfel de acțiuni pentru a nu fi prins și pe depsiții.
Începând din anul 1978, când a început să vină Păstor la Biserica Noastră, fratele Sidia, Vasile din Clujnapoca, desigur că el era un pion în care literatura din străinătate ajungea la Dânsul,
era un pion principal în Clujnapoca, se depositau la el maculatora și Biblii, literatură creștină și ori de câte ori veneau aceste cărți,
primeam un telefon să mă duc la el în vizită. Mi s-a întâmplat un incident și am văzut că șaculul domnul este de partea celor care se încrede în el.
Am fost chemat pentru literatură la Clujnapoca și mă întorceam noaptea târziu m-am întors acasă. Aveam tipul scoda, tipul ala mai vechi și era cu porbagajul în față, motorul în spate.
Am ajuns plin, mașina era plină de cărți în spatele, scaunilor din spate, aveam un porbagaj acolo, discret, plin de cărți de Biblii și am ajuns în localitatea ciucea.
Când am ajuns pe la mijlocul localității, poliția îmi face semn, mă uprește și am zis, doamne, fie alături de mine. Am încrezut că el poate să mă ajute.
Vine poliția îmi ceri actele, erau toate în regulă, de unde vin, vin de la Clujn, mă întor când spre casă. Dar zice, aș vrea să îmi arătați porbagajul.
Veniți, zice, în spate și mi-arătați porbagajul. Eu i-am deschis în spate, poliția zice, păi, aici zice, aveți motor.
Păi zic, așa e făcută, mașina asta e construită. Bine, zice, mergeți, drum bun. M-am urcat în mașină, am ajuns cu bine acasă, dar cât am venit din ciucea până acasă, lăudam pe Domn și mulțumea, mulțumesc, doamne că am mai scăpat.
Perioada anilor 70 și 80 a fost o perioada activă în viața bisericii, cu mulți tineri care, treptat, au ajuns să-și dea viața lui Dumnezeu și să se implice în slujire.
În 1976 se începe pentru prima dată lucrarea cu tineri, iar în 1978 se înfințează corul bărbătesc. La inițiativa lui Tiberiu Faina și lui Dumitru Pop, în 1980 se începe lucrarea cu copiii.
După retragerea lui Vasile Sidia din slujire, biserica este condusă câteva luni de Titus Mihets, pastorul bisericii baptiste numărul 1 din Zalău, iar din 1984, pentru o perioadă de 8 ani, biserica este păstorită de Marin Morar.
Au fost ani care putem să spunem că au căutat ca să oprească pe orice cale răspândirea evangelie și dezvoltarea lucrării, dar ceea ce pe mine mă bucură, că cel puțin biserica din Cehei nu s-a lăsat intimidate ce biserica din Cehei a fost întărită.
Biserica din Cehei a trecut obstacolele într-un mod biruitor pentru că întotdeauna au avut privirea a ținită înspre cuvântul Domnului.
Cuvântul Domnului, în biserica din Cehei, a fost într-adevăr da și amin și de aceea comunismul a ajutat mai mult la progresul lucrării decât să stagneze și pentru aceasta sunt recunoscător și îl binecuvintezi pe Domnul pentru acest fapt.
În această perioadă se mai adaugă încă 44 de suflăte la numărul credincioșilor din Cehei.
După 1989, odată cu prăbușirea regimului comunist, au apărut noi oportunități de slujire pentru credincioșii baptiși din Cehei.
Credincioșii de aici își redescoperă vocația misionară și chemarea de aduce evangelia mai departe și în localități fără biserice evangelice.
În 1992 este ales pastor, unul dintre fii bisericii, Daniel Keregi, care era student în anul întâi la institutul Biblic Emmanuel din Uradia.
Acesta păstorește biserica timp de 7 ani, o perioadă în care au avut loc 11 botezuri, 113 persoane au fost adăugate bisericii lui Christos.
Dacă ar fi să vorbesc despre amintirea cea mai plăcută legată de activitatea mea ca și pastor de slujirea la biserica din Cehei, gândul mă duce imediat la atitudinea fraților și asalorilor din Cehei vis-a vid de cuvântul lui Dumnezeu.
Oamenii cu scăpări este devărat, cu defecte ca și mulți dintre noi, însă atunci când am pus scriptura înaintea lor, oamenii aceea, întotdeauna, s-au știut frânge înaintea cuvântului.
Și nu l-au privit ca pe cuvântul oamenilor ci s-au uitat la el așa cum spune Pavel, celor dintre salonic, ca și la cuvântul lui Dumnezeu.
Și cuvântul indiferent că a vrut să-i mustre, că a vrut să certeze ceva din viața lor, ei s-au frând și s-au pokăit.
Ania Ceștia au fost deosebit de rotnici pentru baptiști din Cehei, s-au constituit grupe de formare a lucrătorilor, s-au înfințat o școală de misiune pentru pregătirea lucrătorilor ron, s-au inițiat întâlnir cu familile pe grupe de vârstă, precum și întâlnir zilnică de rugăciune, s-au organizat întâlnir de tinăret locale și zonale.
Au fost schise puncte de misiune în mai multe localități în împrejurim și anume Dershida, Tusa, Marin, Giurpelec, Valea Tăului și Pusta Vale.
Tatorită extindării activități emisionare, o serie de frații au fost consacrați pentru slujire în această perioadă.
S-a format un grup și fete și băieț, de a modiuosebi băieț, care mergeam scopul, era să mergem la bisericile mici, de jur, în prejur.
S-a că am început la biserici mici, de 5, 10, 15 membri și mergeam acolo și cântam și ne implicam în citirea cuvântului.
Și frații ea puțin, erau foarte entuziasmati și foarte întăriți că un grup de 12, 15, 20 de tineri s-au dăbăieț, i-au vizitat și i-au leodat pădomni.
Iasemenea, mergeam domică de domică între servicii, la un biosebit, fratele Samui, la condus acest grup, în care mergeam și făceam într-o localitate pă jos,
cu trenul, în jurtele, că mai precis pe Valea Tăului și împărteșam cuvântul, cântarea și vesteam evangelia.
Atunci o fost un entuziasm, o fost o unitate în această lucrare de studiu și cântare și misiune.
Frații Ioanii Pop, Daniel Savadâși, sunt ordinați ca prezbiteri, iar Ioan Lobons și Samuel Bucur sunt consacrați ca misionari pentru satele de Romii.
După plecarea lui Daniel Kergi, în 1998, lucrarea pastorală a fost asigurată interimar de Cornel Ardelean, iar mai apoi de Daniel Mogos,
ambit din Biserica Baptistă Bethania din Simleu Silvaniei. În anul 2002 se construiește Casa Pastorală.
Între anii 2004 și 2006, Biserica este păstorită de fratele Viorel Frențiu, iar următorii 5 ani, până în 2012, Biserica este păstorită de fratele Dumitru Trifu.
După un an de practică în CEHEI, actualul păstor, Petru Bozinescu, este ordinat în August 2014.
Cu o cază acestui eveniment, Duhul Sfânta lui Dumnezeu se lucreze la inimile fraților și frații uitându-se la înaintașilor,
la cei care au trăit în această sute de ani, să-și dorească să lucreze mai curuvne pentru Domnul, să se implice mai activ în viața satului și în punctele de emisiuni ale Bisericii.
Când vorbim despre cei 100 de ani, nu cred că există lucru mai impresionant decât prima generație de oameni.
Fatul că noi repetăm până la obsesie și facem referire mereu la primii oameni care s-au convertit, la cei care au trăit în urmă cu 100 de ani, la pionieri evangeliei, la oamenii care au trăit prima generație de creștini ai Bisericii din CEHEI și privim cu admirație.
Vorbim despre faptelor de credință. Asta obligă.
Casa Domnului a fost cel mai important loc pentru mine unde mi-am găsit plăcerea și fericirea.
Trebuie să duce în evangelia lui Christos înainte pentru că suntem urmași Bisericii din CEHEI și dorim că evangelia să propășească mai mult în satul nostru și ori unde o să ne găsim.
Și vreau că această lucră are să se ducă ani mulți înainte. Ei, după noi, cei mici, s-ajungă să servezea doilea centenar a Bisericii și sperăm că Biserica din CEHEI va fi o Biserică misionară, o Biserică statornică.
Acele valori care până acum Biserică au fost caracterizat. Refer la relația cu Domnul, a părtășia frățească, la legetura frățească, manifestată în comunicare, unii cu alții, în părtășii, în studio, în Dragoste frățească.
Și continuare să fie acea unitate în misiune cum au avut-o înaintea și noștri.
Eu cred că, așa cum Dumnezeu a reușit întotdeauna să aibă oamenii lui, cred că și în Biserica din CEHEI va face același lucruri.
Cred că va face din copii, din tineri, din oamenii maturi, din bârznici, va face oamenii lui. Pentru că eu cred că orice bârstă, orice... orice moment este priernic pentru a primi cuvântului Dumnezeu.
Chiar dacă, la un moment dat, ne pierdem pe calea, știu că Dumnezeu ne caută și ne găsește.
În primul rând vreau că această sărbătoare acest centenar să fie ca o piatră de hotar, să fie dacă se poate o piatră de hotar care înseamnă continuitate.
Nu ne oprim aici și începem de la început și vrem să continuăm lucraile pe care acești frațe în minunați au dus-o mai departe.
Din punctul meu de vedere, ce ar trebui să facem noi, să luăm toate aceste calități care i-au caracterizat pe acest fraț și să le reactualizăm la timpul nostru și așa să mergem mai departe.
În doresc că Dumnezeu să fac o lucră deosebită aici. Și cred că Dumnezeu prin ceea ce este, prin resurse pe care sunt aici, în ce ei poate să facă lucruri extraordinari.
Să fie că, mai aproape de domn, aș vrea ca cei ce început să ducă la bunul sfârșit și să nu să oprească.
Avem suror ce să ocupă de copii, avem fanfară, avem vorbitorii, avem un capital bun.
În biserică din ce ei mi-ar plăcea mult să se învioreze biserica. Și biserică nu se poate înviorea numar dacă ne lăsăm de unele lucruri,
de fierea noastră, de eu, de mândria, de clevetire, de răutate, cum ne învați să scripturați.
Aș dori în continuare ca biserica locală din ce ei să fie într-adevăr, în continuare, o mărturie vie pentru Dumnezeu.
Pentru ca cei din ce ei să vadă într-adevăr, legătură asta frățească și trăirea cu Dumnezeu.
Ca să poată să vină și ei la cunoștiința lui Dumnezeu și la adevărată viață, adevărată cale.
Este o lucrare sfântă binecumântată și cred din toată inima că Dumnezeu își pune amprenta pe ceea ce noi facem în limita puterilor noastre, dar domnul e cel care de binecumântarea.
Mă bucur să aniversăm 100 de ani de existență baptistă în ce ei și îmi doresc ca biserica să iați în afară, să câștige oamenii din sa.
Am copilărit aici, dar place să știu că consatenii mei ajung în rai, că o să fie mântuiți, mă rog pentru asta, mă rog pentru ceea ce se întâmpla aici, mă rog pentru tinerii, mă rog pentru adolescenții, mă rog pentru pastor.
Și cred cu siguranță că Dumnezeu îi va motiva să iați în afară.
Și mă rog că Dumnezeu să binecuminteze lucrare așa, în mod deosebit cu rod, rod spirituală.
Am avut experienția mare cu domnul.
Un om simplu din ce ei.
N-aș iosipi să me-o nicucul.
Dar mulțumesc domnului că m-a portat și mi-o promis că m-a portat în continuare.
Sigur că pentru viitori mi-aș dori o trezire a Bisericii din loc.
Îndoresc ca oamenii să conștie în tizeze faptul că suntem mult mai aproape de venire a domnului decât am fost ieri, alaltă, erșa cu 10 ani.
Și mi-aș dori un alt fel de viață în Biserică.
Aș dori o implicare a fiecărui membru, deși fiecare mădular din trupului Christos.
Să dia ceva ca Biserica să criască, să se bucure.
Viitorul noi generații, viitorul Bisericii, viitorul societătii depinte de ajutorul pe care noi îl acordăm.
Ca și părinți, profesori și chiar Biserica cum se implică.
De aceea eu a zice că munca cu copiii ar trebui să fie punctul nostru, foarte.
Ce le doresc, creștinilor, din CEI, cred că au tot ce și ar putea dori o Biserică să aibă.
Urarea mea pentru ei este să aibă și curajul, ca și înaintașilor de acum 100 de ani, să noate în potriva curentului.
Practic provocările sunt altele. În secolul acesta, nu mai putem să influențăm oameni din jurul nostru, doar ținându-le discursuri sau cântându-le, orică de interesant ar fi asta,
ei au tot ce și doresc în direcția distrației, doar la un click distanță.
Putem să sperăm că îi vom influențea atunci când le facem loc în viața noastră, atunci când invităm în cața noastră, Dumnezeu mânt eu oamenii atunci când noi îi iubim.
Și găsim locul acesta în scriptură și eu cred că Biserica din Cehei, în acesta al doilea secolul de existență asa, va reuși să facă locul acesta.
De lungul anilor mulți credincioși din Cehei au înțeles că, în diverse feluri,
și ei sunt chemați să trească mărturia evangheliei în ritmul viații obișnuită.
De cea mulți dintre cei care au prins prima de cadă de după revoluție au fost neubosiți în mărturisirea cuvântului în alte sată.
Efektul evangheliei asupra lor a fost incredibil, sute și sute de viețe au fost transformată. Înderularea fiecare etapă din istoria Bisericii din Cehei, Dumnezeu s-a implicat în cele mai mici detalii.
A chemat oamen la lumina, i-a format și i-a echipat pentru slujire. Atât în anii dificile războilui precum și în persecuțile care au urmat, Dumnezeu și-a demonstrat providența și suveranitatea.
Avem modele de credință de urmat, oameni care au plătit cu viața și cu libertatea lor dreptul de-a spune Elonghenie.
Pentru Biserica din Cehei se umplinezc o sută de ani de har, unuviac de credință și de mărturie creștină.
Nu uitați să vă�iți un mâncare cu o frumosă de frumosă de frumosă.
Nu uitați să vădăți să vădăți unul și să vădăți o frumosă de frumosă de frumosă.
În cremătă, nu uitați să vădăți o frumosă de frumosă de frumosă.
Nu uitați să vădăți o frumosă de frumosă de frumosă de frumosă.
